Arhivă | Iunie 2010

La Multi Ani eterni si angelici, ingerel de catifea!

E ziua ta, ingerel de catifea…
Un zambet imi strabate fiinta, si o liniste ciudata ma cuprinde…
Ca de atatea ori cand ma gandesc la tine…
Te vad acolo SUS, scuturandu-ti aripile peste lume si univers,
Si cand prind un fulg din zbor,
Stiu ca e de la tine…
Dar eu? Eu ce sa-ti daruiesc?
Iti daruiesc neuitarea si dragul meu…
Iti daruiesc sufletul meu, care tine ascuns, inauntru,
Toate comorile pe care mi le-ai daruit…
La Multi Ani, ingerel de catifea!!!
Atat de mult as vrea sa te ating…

In memoria Paulei Adina Marti.

Anunțuri

Diana are nevoie de noi!

Nu mi-a trecut nicio clipa prin minte, atunci cand am cunoscut-o pe Diana la preselectia pentru emisiunea „O-LA-LA” ca in spatele zambetului ei, al veseliei debordante, se poate ascunde o drama. Am facut atunci schimb de numere de telefon. Ne tot intrebam, si eu si ea, care a fost rostul faptului ca am ajuns la acea emisiune.
Am inteles abia astazi de ce… Pentru ca TREBUIA sa ne intalnim.

In 2005, Diana a fost diagnosticata cu boala Crohn, o afectiune inflamatorie intestinala, care determina inflamatia si ulceratia tractului digestiv. Ea afecteaza straturile profunde ale tubului digestiv, cauzand ulceratii la acest nivel. Poate afecta orice portiune a tubului digestiv, insa are predilectie pentru partea terminala a intestinul subtire (ileon) si intestinul gros (colon).
In urma tratamentului pe care l-a urmat, au aparut semne de ameliorare,insa boala evolueaza total imprevizibil. Medicatia nefiind eficienta, boala nu se poate trata decat chirurgical, insa interventia chirurgicala consta in extirparea portiunii intestinale afectate, pastrand pe loc cat mai mult din intestinul sanatos, pentru mentinerea unei functii de digestie si absorbtie normale. Din nefericire, boala Crohn recidiveaza postoperator in regiunile intestinale anterior sanatoase, fiind necesare noi interventii chirurgicale.
Astfel, singura sansa ca Diana sa se vindece este doar un transplant de celule stem, in Israel, insa operatia este extrem de costisitoare, peste 100 000 de euro, neincluzand tratamentul pre-operator (chimioterapie si tratament cu imunosupresoare) sau cel post-operator.
Diana si-a deschis doua conturi, in lei si in euro, pe numele ei [Diana Borboly] si este recunoscatoare pentru orice donatie, indiferent cat este de mica sau de mare :

RON: RO 45 RNCB 00 81 00 96 86 13 00 01
EURO: RO 92 RNCB 02 93 00 96 86 13 00 01

Sucursala BCR Covasna, Romania, str Libertatii 18 Bl. 7 Sc. A-B
De asemenea, confectioneaza bijuterii handmade pe care le vinde, iar banii sunt stransi pentru transplant. Cine doreste sa le vada ii poate accesa blogul: http://elena-bijuterii.blogspot.com sau http://dianaborboly.blogspot.com
Cine doreste sa o contacteze, o poate face la adresa de mail : cohavit88@yahoo.com
In continuare, iata-i povestea :
„E dimineata…soarele iti atinge usor obrazul dar nu poti iesi pentru a-i zambi…pasarelele canta sub fereastra ta dar nu le poti vorbi…ai pasit intr-o noua zi si ai senzatia ca retraiesti acelasi cosmar…
Iti servesti micul dejun, te imbraci si pleci…cate chipuri sunt pe strada…si cate povesti stau ascunse in spatele lor…cate vise, sperante, iluzii…treci ca o umbra printre ele…nimeni nu stie ce se ascunde in spatele chipului tau…
Gandurile te poarta spre trecut, spre copilarie…spre cea mai frumoasa si mai fericita copilarie…ti-o amintesti cu bucurie pe bunica, cea care te-a crescut si care si-ar da viata pentru tine, pe bunicul care te aducea zilnic de la scoala pe bicicleta lui, pe mama care iti spunea cate o poveste in fiecare seara si pe unchiul care te impingea spre toti brazii din parc si care iti e ca un frate…
Apropiindu-ne de adolescenta, parca cu fiecare zi care trece, fericirea se risipeste ca un parfum…putin cate putin, strop cu strop. Intervalul de timp 2001-2005 a fost un cosmar pentru mine. Viata mea se scurgea astfel: o saptamana acasa, doua la spital, apoi iar una acasa, doua la spital…mi s-au pus tot felul de diagnosticuri, de la dezinterie la rectocolita ulcero-hemoragica. Insa familia, colegii si prietenii mi-au fost mereu alaturi, m-au sprijinit si m-au ajutat…
In 2005 eram foarte aproape de punctul de a ma alatura ingerilor…dar probabil Dumnezeu a considerat ca era prea repede…tot ce imi amintesc legat de acea perioada este faptul ca aratam ca un mort viu: eram alba ca varul, extrem de slaba (slabisem 10 kg in doar o saptamana), iar analizele de sange erau sub orice critica: hemoglobina 6, Ca, Fe si Mg sub 5…
M-am internat la Institutul Clinic Fundeni la sectia Gastroenterologie. Medicii erau uimiti de faptul ca inca mai traiam…Au urmat o serie de analize si investigatii foarte neplacute pentru un om bolnav, fara putere…endoscopii, rectoscopii, colonoscopii, irigografii, tomograf si RMN… si analize de sange din doua in doua zile…Mama venise atunci in tara pentru a fi alaturi de mine. Era pregatita pentru ce e mai rau. Imi cumparase tratament perfuzabil in valoare de 10 milioane lei vechi…nu puteam manca, nu puteam bea…aveam perfuzii la ambele maini non-stop.
Familia suferea enorm. Imi parea nespus de rau pentru toata suferinta ce le-o provocam. La Fundeni am fost diagnosticata cu boala Crohn. Este o boala cronica, se crede ca ar avea substrat genetic, ce apare cand sistemul imunitar pierde toleranta pentru flora intestinala saprofita din colonul pacientului, ducand la instalarea unui raspuns inflamator anormal. Consecinta acestui atac al sistemului imunitar este aparitia ulceratiilor la nivelul intestinului terminal si colonului. Boala evolueaza imprevzibil, de cele mai multe ori catre agravare, de-a lungul vietii pacientului. Am primit tratament medicamentos (Imuran, Salazopirina, Prednison) si regim alimentar destul de sever: fara fructe sau legume crude, fara sare, totul fiert. Ajunsesem intr-un punct in care imi cadea foarte mult parul, nu dormeam noptile, aveam dureri abdominale ingrozitoare si dureri articulare la fel…efectiv simteam ca mi se sfarama toate oasele…
In 2006 imi aparusera complicatii ale bolii: o stenoza (ingustare) a colonului, la nivelul unghiului hepatic si doua pyoderma gangrenosum (ulceratii deschise, dureroase, localizate la nivelul pielii). Medicul meu se gandise sa ma opereze de stenoza. Nu am fost de acord deoarece intalnisem cazuri in care pacientilor li se extirpase portiunea de colon afectata si boala reaparuse pe portiunea sanatoasa a colonului. Am avut insa norocul de a intalni un inger care m-a ajutat foarte mult. Asa am aflat de un nou tratament pentru boala mea: Remicade. Substanta activa din acesta, infliximabul, este un anticorp monoclonal uman-murin.La inceput, mi s-a spus ca ar trebui sa platesc acest Remicade. Eu aveam nevoie de 3 flacoane iar un flacon costa 3000 euro. M-a ajutat insa Dumnezeu si nu a mai fost necesar sa platesc. Oricum nu aveam atatia bani. Pana in prezent mergeam la Fundeni din doua in doua luni pentru a primi acest tratament. Ma simteam bine in urma efectuarii lui..nu mai aveam nici dureri articulare, nici hemoragie.Incepusem sa imi reiau viata putin cate putin…credeam ca acest Remicade este o minune si ma va vindeca definitiv…din pacate nu a fost asa. Se pare ca nici acesta nu mai este eficient…Acum mi s-a oprit viata in loc iar…si eu m-am oprit o data cu ea…
Urmatoarea mutare pe care ar trebui sa o fac in acest sah pe care il joc cu boala ar fi, din cate am inteles, un transplant de celule stem. Pentru boala mea, acesta se face in SUA, Spania, Italia si Israel. Un astfel de transplant depaseste suma de 100.000 euro. Este o suma fabuloasa pe care eu si familia mea nu o putem strange nici in 10 vieti…
Imi doresc atat de mult sa dispara norii de pe cerul meu si sa reapara Soarele…vreau atat de mult sa ma fac bine…am atatea lucruri de facut in acesta viata si pe care nu le pot face…sunt legata de maini si de picioare…Mi-ar fi placut atat de mult sa pot alerga prin parc, sa ies cu colegii, sa pot petrece un Craciun sau un Paste in care sa fiu sanatoasa…bucurie mai mare pentru familia mea nu ar exista. Incepusem facultatea de medicina insa boala nu mi-a dat voie sa o termin…a trebuit sa imi intrerup studiile…ce minunat trebuie sa fie sa fii sanatos…
Am sperat sa nu mai trec vreodata prin ce am trecut in august 2005. M-am inselat amarnic insa…Din pacate istoria s-a repetat in decembrie 2009. Aceeasi poveste, acelasi chin…Aveam iar peste 20 scaune diareice pe zi si pe noapte, nu dormeam deloc, nu mancam si nu beam nimic. Si nu exagerez cand spun NIMIC. Am ajuns de urgenta la Spitalul Fundeni, unde am fost pusa imediat in perfuzii. Aveam perfuzii la ambele maini, non-stop. Se termina una, se punea o alta. Am primit tratament “la greu”, antibiotice, proteine, vitamine, Kabiven si portii de sange. Craciunul si Revelionul le-am prins sau m-au prins ele pe mine acolo, in spital. Au fost primele sarbatori de iarna pe care le-am petrecut departe de casa si de bunici, de sarmalute si de bradul impodobit. Important a fost faptul ca in tot acest timp mama a fost alaturi de mine si a contat enorm. Nu stiu ce m-as fi facut fara ea. Clipele petrecute in spital m-au facut sa ma reintorc la credinta, la Dumnezeu. Este o lectie pe care ar fi trebuit sa o invat de mult, si pe care ar trebui sa o stim cu totii: Domnul este singurul care ne poate salva si care poate face minuni. Totul este sa credem.
O alta zi din viata mea a trecut…viata poate ca nu e intotdeauna asa cum am visat-o dar trebuie sa avem curaj si vointa, sa luptam pentru a invinge si…cand ne vine sa plangem, sa ne amintim de clipele in care zambeam…cand simtim ca viata nu mai are nici un rost, sa ne gandim la cei care mai au doar o zi de trait iar cand simtim ca vrem sa murim, sa ne gandim ca altii ar da orice ca sa traiasca…eu sunt Diana…o fata de 21 de ani care lupta cu boala si cu viata…acesta este un capitol trist, neincheiat, din viata mea…sper sa ii gasesc un happy end…”